Curent aparut la sfarsitul secolului al XVII-lea si dezvoltat in prima parte a secolului al XIX-lea.
Trasaturile romantismului literar:
Mihai Eminescu are 3 perioade de creatie
1. 1866- 1870 (14 poezii): „Ce-ti doresc eu tie”, „ De-as avea”, „Epigonii”.
In aceasta perioada se resimte influenta pasoptista: sunt preluate clisee de la poetii anteriori, sintaxa complicata, folosirea multor neologisme.
2. 1870- 1876\1878
Epoca ieseana, romantica.
Poezii: „Inger si demon”, „Venera si madona”, „Calin”, „Lacul”, „Floare albastra”.
Sunt folosite constructii de factura antitetica, hiperbola, interogatii retorice, metafore, epitete.
3. 1878- 1883 poezii: „Luceafarul”, „Oda” , „Glossa” (poezie cu forma fixa)
Apar pentru prima data poeziile cu forma fixa.
Dispar neologismele.
Sintaxa si limbajul se simplifica.
In aceasta perioada poezia este simplificata la nivelul formei pentru a capata profunzime in idei filozofice.
Eul romantic este sentimental prin excelenta, visator, idealist, sensibil, nefericit, trist, se simte un neinteles, vizionar, preferinta pentru seara, noapte, capacitatea de a trascende realitatea.
Teme fundamentale ale liricii eminesciene
1. IUBIREA SI NATURA
Tema fundamentala a liricii eminesciene. Natura este o inventie de origine romantica. El si ea reprezinta unitatea prin intalnirea partilor. In natura, romanticul prelungeste aceasta viziune. Natura devine un model (arhetip) al iubirii, intalnirii. Natura este spatiu protector al iubirii.
La Eminescu, natura are doua ipostaze: una terestra si una cosmica interferata in mod armonios si in cadrul caruia se oficiaza un adevarat ritual al iubirii.
Natura terestra cu elemente specifice spatiului romanesc (codrul, teii, plopii, salcamii ...etc.) este in general calda, ocrotitoare si participa la trairile eului liric.
Natura cosmica prezentata in special prin cadrul nocturn este martora sentimentului uman, una fiind astrul tutelar.
Erotica eminesciana cuprinde doua faze distincte in ceea ce priveste exprimarea sentimentului de iubire.
In prima etapa (cea idilica) domina puterea de iluzionare, optimismul, iar natura este calda si ocrotitoare ca si iubita.
In a doua etapa (cea elegiaca) domina tristetea, deziluzia, provocate de neimplinirea iubirii, iar natura este rece si trista ca si iubita.
Cuplul se gaseste intotdeauna la Eminescu, in stare de logodna (asteptarea inainte de implinire).
2. TEMA FILOZOFICA contine 3 subteme
a. Conditia omului de geniu. Aceasta este tema fundamentala a conceptiei filozofice eminesciene. Geniul intruchipeaza omul superior cu aspiratii inalte. Nu gandeste ca ceilalti, de aceea este ocolit. Este un inadaptat, un nefericit, nu are capacitatea sa faca pe cineva fericit, nu cunoaste moartea, „dar n-are nici noroc”.
Ipostaze ale geniului: Luceafarul, Batranul dascal in „Scrisoarea intai”, orfanul in „Sarmanul Dionis”, voievodul in „Scrisoarea a treia”.
b. Cosmogonia – ilustreaza, in lirica eminesciana, haosul, geneza si moartea Universala.
Sunt preluate idei din miturile grecesti si crestine, din filozofia indiana.
c. Timpul: distingem doua valente ale timpului filozofic: timpul mare, comic ale carui limite sunt nasterea si stingerea Universului; timpul mic, individual, asociat cu viata individului ale carui limite sunt nasterea si moartea omului.
Unii considera timpul, supratema liricii eminesciene.
3. ISTORIA
In unele texte este militanta si are scopul de a trezi constiinta indivizilor.
Tema este in stransa legatura cu tema timpului. Exemplu: „Srisoarea a treia”, „Memento mori”.
4. TEMA FOLCLORICA
Uneori incarcata cu idei filozofice („Ce te legeni”, „Revedere”).
Eminescu este precursorul simbolismului, cu poezia „Dintre sute de catarge”, dezvoltat ulterior de Macedonski si Bacovia.
Fantasticul prozei eminesciene va rezona peste ani in scrierile lui Eliade si Vasile Alecsandri.
LACUL
Imagini vizuale, auditive, olfactive.
Lacul tresara- concordanta cu starea eului liric. In comparatie cu ultima strofa unde tabloul este unul static.
Primele patru strofe domina optimismul, dorinta, asteptarea, verbele la conjunctiv intareste starea idilica a eului, accentueaza dorinta.
Imagini auditive: glas de apa. Motivul apei, apa sursa a vietii la romantici. Apa „viata in chip latent”.
Lacul exprima: melancolie, liniste, statornicie, profunzime, sondarea adancurilor.
Izvorul: miscare, trecere, schimbare.
Marea: departare, nemarginire. In „Luceafarul” = rai si iad pentru ca din ea se metamorfozeaza in inger si demon.
Luna – astru tutelar, vazuta ca o stapana, ca o confesoare si martora a eului liric. Apare aproape de fiecare data personificata.
Ultima strofa: dezamagire, provocata fie de neimplinirea iubirii, fie de implinirea si disparitia acesteia.
FLOARE ALBASTRA
Reprezinta aspiratia la o iubire absoluta.
Motivul poate fi asociat si cu motivul „florii de nu ma uita”.
Primele 3 strofe: adresarea iubitei care il indeamna sa renunte la aspiratiile sale inalte. Mediteaza la vremuri trecute „Piramide-nvechite”.
Loc ferit de privirile celorlalti, natura este spatiu securizant: „ochi de padure”, „bolti de frunze”, „umbra negrului castel”, „caci va fi sub palarie”.
Natura superficiala si copilaroasa a iubitei „pe-un fir de romanita voi cerca de ma iubesti”. El o numeste „mititica” ilustrand inferioritatea iubitei fata de eul liric.
Motivul femeii inger: unicitate, sacralizare.
Motivul ochilor: oglinda sufletului, comnicare exterioara prin priviri, cale de patrudere din Universul exterior in cel interior.
SARA PE DEAL
Se imbina elemente care tin de romantism.
„buciumul suna cu jale” – simbolism
Elemente traditionaliste si simboliste se imbina cu cele romantice. Imaginile vizuale se imbina cu cele auditive.
Motivul noptii
Cuplul protejat de natura „ochii tai mari cauta-n frunza cea rara”.
Stea luminoasa, calauzitoare, deasupra tuturor, lumina lunii invaluie totul in mister. Lirismul este subiectiv.
Motivul visului
Materializarea dorintelor reprimate. Romanticul evadeaza din realitatea care il nemultumeste. Isi creeaza o lume dupa propriile aspiratii si transcede astfel realitatea.
Realitatea este spatiul controlat de oamenii comuni. Visul este spatiul controlat de geniu.
SCRISOAREA I
Este o meditatie filozofica generata de lumina selenara, cadrul nocturn. Se iese de sub imperiul lui „Doar ceasornicul urmeaza lunga timpului carare”.
Luna – voluptoasa vapaie, stapana marii, fecioara, ganditoare, farmec, stralucire de izvoara. Luna este personificata, martora a trecutului, atenueaza durerea „Ca in vis le simtim pe toate”. Totul devine amintire, poate intuneca suferinte.
Inserarea si noaptea luminata de luna sunt timpul retragerii in sine din valtoarea cotidiana.
Starea de semiveghe este momentul cand timpul pare ca se relativizeaza. Motivul visului ca posibilitate de a evada din realitate. Visul permite meditatia asupra genezei.
Secventa dedicata lunii este realizata prin puterea de personificare a versurilor care au ca punct de pornire invocatia „Luna tu, stapana marii”.
Luna descopera o alta fata a lumii. Ca astru tutelar, luna este omniprezenta, un element ce tine de ordinea cosmica universala in comparatie cu omul a carui existenta este efemera.
Are puterea de a scoate la suprafata nisterul, ceea ce este ascuns. Lumina ca dezvaluire a misterului. Luna vegheaza deasupra tuturor, iar in aceasta stare de semiveghe noaptea are puterea de a egaliza destinele. De asemenea creeaza starea de poezie. Tot ea permite aparitia imaginii batranului dascal prin intermediul caruia meditatia se poate extinde.
„DEOPOTRIVA-I STAPANESTE RAZA TA SI GENIUL MORTII”- sugereaza ideea efemeritatii omului in contrast cu luna (elementul cosmic).
Portretul omului de geniu
„USCATIV ASA CUM ESTE, GARBOVIT SI DE NIMIC/ UNIVERSUL FARA MARGINI E IN DEGETUL LUI MIC”.
Sarac in conditie materiala dar bogat spiritual. „haina roasa-n coate”, „halatul vechi”. Are capacitatea de a transcende realitatea, poate privi in ansamblu, depasii timpul individual. Poarta pe umeri greutatea adevarului suprem. „Pe cand totul era lipsit de viata si vointa” – idee preluata de la Schopenhauer care sustine ca totul este generat de vointa.
Apoi eul liric se intreaba „Fu prapastie? Genune? Fu noian intins de apa?” care reflecta procesul gandirii eului romantic.
„Caci era un intuneric ca o mare fara raza” trimitere la inceput, inainte de prima zi cand Dumnezeu a poruncit sa se faca lumina (fiat lux) preluat din miturile crestine.
„Si in sine impacata stapanea eterna pace” corespunde cu „Mi-e sete de repaos”. „Pe mine mie reda-ma”. Toate acestea sugereaza dorinta geniului de a se intoarce la linistea suprema. Acestei fericiri (repaos) la care aspira ii poate corespunde aspiratia la Nirvana.
„DAR DEODAT-UN PUNCT SE MISCA... CEL INTAI SI SINGUR IATA-L/ CUM DIN CAOS FACE MUMA, IARA EL DEVINE TATA”, idee preluata din „Vede” conform careia intreg Universul a luat nastere din acel UNUL, din acel atom ca arhetip al Universului, al lumii. Haosul se ordoneaza astfel. Din acel punct mult mai slab ca boaba spumii Universul se ordoneaza in lume, luna, soare si stihii. Aparitia acestora se datoreaza „dorului nemarginit”.
Lumea e o copie a esentelorprime a Universului (idee dezvoltata de Barbu). „musunoaie de furnici”, „microscopice furnici” toate acestea in conceptia pesimista a eului romantic, sugereaza conditia efemera a omului, cat de insignifianti sunt. „vis al nefiintii” – linistea de la-nceput.
Capacitatea de a vedea (intui) viitorul. Regasirea linistii de inceput prin sfarsitul Universului „timpul mort”, „eterna pace”. Superioritatea geniului „de asupra tuturora se ridica cine poate. Viata vesnica a omului de geniu „toata lumea recunoasca-l”, „nemurire se va zice”. Accentuarea scurgerii timpului si evidentierea limitelor vietii „or sa vie pe-a ta urma in convoi de-nmormantare”. Ironizarea societatii „o sa-si bata altii capul s-o patrunza cum a fost?”, „Iar deasupra tuturora va vorbi vre-un mititel”, „ Incearca sa arate ca n-ai fost un mare lucru”.
Satira societatii contemporane
Eul romantic mediteaza la soarta si conditia omului de geniu realizand si un portret al celorlalti oameni.
Societatea contemporana.
- Ipocrizie, lauda, nepasare, ignoranta, comoditate, rea vointa.
Batranul dascal (omul de geniu) se amageste cu ideea ca va ramane in meoria generatiilor viitoare, gratie operelor sale, iluzia creata de omul de geniu. Satira este accentuata cu ocazia prezentarii inmormantarii omului de geniu.
Si omul de geniu se supune geniului mortii, legilor firii. Ca si ceilalti va ajunge tot intre patru scanduri, sub pamant.
Facand referire la contemporani, eul utilizeaza cuvantul „mititel” termen ce concentreaza intreaga lui ironie. Si in momentul inmormantarii ceilalti se vor folosi de numele geniului pentru a se afirma. Ceilalti neputand sa-l inteleaga vor prefera sa-i laude biografia subtire, viata sa personala. Totul pentru a-l face sa para ca ei, sa-l coboare la acelasi nivel. Oamenii sunt incapabili sa-l inteleaga si vor spune doar lucruri rele, vor interpreta totul cum vor dorii. Vor cauta „RAUTATI SI MICI SCANDALE”. Ei vor fi interesati de lucruri negative legate de conditia umana.
Meditatia incheiata prin revenirea la cadrul initial, la imaginea selenara. Unele versuri si structuri se repeta. Omul de geniu preocupat de soarta Universului in comparatie cu ceilalti care sunt prea ocupati cu judecarea propriilor destine: antiteza geniu-contemporan.
