Junimea este o societate infiintata in 1863 la Iasi. Fondatori: Titu Maiorescu, Petre P. Carp, Iacob Negruzzi, Theodor Rosseti.
Obiective: educarea oamenilor prin cultura, raspandirea spiritului critic, incurajarea literaturii nationale, combaterea imitatiilor, unificarea limbii literare si si normarea ei, originalitatea pe criteriul valoric.
Se discuta problema ortografiei limbii romane, existand o problema cauzata de trecerea de la alfabetul chirilic la cel latin.
Neatarnarea intelectuala a poporului roman. In 1867 apare revista „Convorbiri literare”. Initial se afla sub conducerea lui Iacob Negruzzi. Impune din primele numere o directie noua, moderna.
PERIODIZARE:
I.Intre 1863-1874 perioada ieseana.
Prin adeziunea lui Vasile Alecsandri si prin descoperirea lui Mihai Eminescu, revista castiga prestigiu.
1874 –Maiorescu se muta la Bucuresti.
II.1874-1885 perioada de apogeu. Sedintele de la Iasi sunt legate de cele de la Bucuresti.
Apar in paginile revistei operele Marilor clasici ( Eminescu, Creanga, Caragiale, Slavici ).
III.1885-1944 perioada nu este deloc omogena. Are loc descoperirea lui George Cosbuc. Domina
caracterul universitar. Pana la 1900 revista isi pastreaza caracterul literar si filozofic. Apoi insa adera (la Junime) oameni de stiinta. Se evidentieaza caracterul polemic.
Dupa 1907 revista intra in controverse cu reviste precum „Viata romaneasca” si „Viata noua”.
Maiorescu initieaza o serie de „prelectiuni populare” (care dureaza aproximativ 17 ani).
Asemanari cu pasoptistii: pun accent pe elementul autohton, doresc sa se realizeze o cultura si o civilizatie autentic romanesti.
Deosebri: pasoptistii sunt dominati de exaltare (pentru ca erau primii care faceau un progres), la junimisti domina spiritul critic, analitic. Pasoptismul se suprapune exclusiv curentului romantic, pe cand in operele junimistilor intalnim si elemente clasiciste si realiste.
Titu Maiorescu sustine: principiul purificarii prin arta : „arta trebuie sa exprime fumos, arta nu trebuie sa aiba un scop, un rol moralizator. Teoretizeaza si demonstreaza teoria „formelor fara fond”.
In conceptia lui Titu Maiorescu, poezia trebuie sa trebuie sa trezeasca imagini sensibile in cititor si nu idei. Ea trebuie sa exprime un sentiment sau o pasiune.
„Despre scrierea limbei romane”
Maiorescu este impotriva etimologismului sustinut de ardeleni. Argumenteaza necesitatea scrierii fonetice. Vorbeste despre impunerea alfabetului latin si da ca argument originea latina a limbii.
In articolul neologismele:
- In limba nu trebuie sa apara un cuvant daca nu are sinonim.
- Sustine ideea originii latine a neologismelor.
- Nu trebuie sa imprumutam un termen daca avem un altul sinonim.
- Neologismele sunt expresive, inradacinate in limba. Neologismele instraineaza limba (anuleaza efectul expresiv specific limbii romane).
Critica formelor fara fond
- Este subliniata lipsa adevarului in scrierile romane.
- Junimea deschide drumul catre cultura europeana a Frantei si Germaniei.
- Dezavantajul intrarii in contact cu aceste culturi il reprezinta incercarea romanilor de a imita aceste modele. Cufundand astfel literatura romana in superficialitate.
- Forma superficiala a literaturii romane pare verosimila pentru cititorii vremii intru-cat oamenii nostri dau dovada de prea multa credibilitate.
- In lexiconul de la Buda aparut la 1825 se incearca demonstrarea latinitatii limbii romane prin exemplificarea anumitor cuvinte din limba romana si derivarea latina a acestuia.
- Mediocritatea ar trebui descurajata.
Critica generata de Junimea este „prima batalie canonica din cultura romana” – Manolescu
Maiorescu vrea sa impuna un canon propriu in literatura, in limba, in filozofie, drept.
Tudor Vianu spune ca junimistii sunt oameni de idei generale, nu sunt specializati intr-un domeniu.
Junimistii sunt diferiti de pasoptistii care pastreaza „un aer de naivitate ideologica”- Manolescu.
Referitor la teoria formelor fara fond, Maiorescu nu cere abandonarea formelor, el face doar o apreciere; conform lui, constientizarea erorii este esentiala.
Maiorescu propune umplerea formei nu renuntarea la ea. Titu Maiorescu este si ctitorul criticii literare. Articole: „Comediile domnului Caragiale”, „Eminescu si poeziile lui”.
O CERCETARE CRITICA A POEZIEI DE LA 1867
CONDITIUNEA MATERIALA
- Existenta unor imagini sensibile in poezie.
- Materialul poeziei este cuvantul asa cum pentru muzica este sunetul, pentru pictura culoarea.
- Poazia trebuie sa se fereasca de notiuni abstracte.
- Cuvintele, pentru a deveni imagini poetice trec din laboratorul poetului in imaginatia cititorului ( cuvintele in sine nu contin poezie dar creeaza imagini sensibile si acestea devin).
- Poezia trebuie sa exprime frumosul nu adevarul.
- Poetul lucreaza asupra cuvintelor pana cand acestea ajung sa exprime trairile sale cele mai launtrice.
- Petru a crea imagini sensibile, Maiorescu recomanda folosirea epitetului ornant, capabil sa imbogateasca imaginea si sa o concretizeze, folosirea comparatiei si a metaforei (acestea pun in paralela un obiect al gandirii cu altul pentru a le evidentia).
- Arta nu trebuie sa aiba niciun scop.
CONDITIUNEA IDEALA - vizeaza „produsul de lux al vietii intelectuale”
- Poezia trebuie sa exprime exclusiv pasiuni sau sentimente, niciodata cugetari exclusiv intelectuale.
- Deosebiri intre sentimente, pasiuni si celelalte manifestari ale gandirii.
- O mai mare repeziciune a miscarii ideilor ( de exemplu: spaima produce o aglomerare de idei intr-un timp scurt).
- O exagerare sau cel putin o masurare a obiectelor sub impresia simtirii.
- Dezvoltarea gradata spre o culminare finala.
Concluzii:
- poezia cere ca o conditiune materiala a existentei ei imagini sensibile, iar ca o conditiune ideala sa aiba la baza pasiuni si simtaminte.
- Se vrea inlaturarea mediocritatii.
Scopul lor ( al junimistilor lui Maiorescu) este aceea de a inlatura mediocritatea.
