Periodizare: 1947- 1965 realismul socialist. 1960- 1980 neomodernism (poetic) in proza, roman politic si social. Dupa 1980 postmodernism.
Literatura proletara, militara, realism socialist, toate au ca suport o dictatura bine constituita ce se foloseste de scrieri ca de un instrument eficient.
Literatura de propaganda nu poate fi inteleasa decat prin prisma scopului ei. Institutia propagandei era conceputa sa pregateasca soldati si partidul, adoratori fanatici ai idealului comunist. Se vehiculeaza ideea omului nou.
Literatura actioneaza in aceeasi directie cu presa, televiziunea si celelalte institutii. Pentru atingerea scopului sunt reluate la infinit aceleasi teme. Omul nou presupune izbavire\mantuire dar prin „dreapta” credinta in regimul comunist.
Literatura este extrem de accesibila. Dupa al doilea razboi mondial au loc evenimente care schimba radical fata societatii: cooperativizarea, nationalizarea, reforma monetara.
Literatura si cultura trebuie sa se angajeze in mod deliberant in aceste schimbari, sa omagieze pe cine trebuie, sa slaveasca orice idee impusa de conducator.
In anii `50 scriitorul si cenzorul trebuie sa se asigure ca nu lezeaza, nici macar in mod aluziv sistemul.
Toti trebuie sa creeze in raport cu realismul socialist care in mod paradoxal nu are legatura cu realismul. Scrierile sunt stridente, false, nerealiste.
Incepand cu 1960 trebuie sa ne raportam la situatia din URSS totul fiind consecinta a ceea ce se intampla acolo.
