Poet, prozator, dramaturg, eseist. Volume: „La lilieci”- poezie, „Iona”, „Paracliserul”, „Matca”= in volumul „Setea muntelui de sare”(dramaturgie).
Sorescu este influentat de existentialism si de teatrul de situatie al lui Jean Paul Sartre si Albert Camus.
Existentialismul- curent literar si filozofic ce se dezvolta incepand cu cel de-al doilea razboi si continuand pana in anii `60.
Clasificarea existentialismului:
1. Existentialism religion
2. Existentialism ateu (Sartre, Camus)
La ambii se pune problema suicidului, se intreaba daca viata merita sau nu traita. Camus vorbeste despre un suicid filozofal care inseamna defapt acceptarea credintei si religiei.
A doua problema propusa este aceea de a trai in absurd, revoltandu-te in permanenta.
IONA
Inspirata de mitul biblic al omului inghitit de peste. Drama Iona da nastere la profunde interogatii referitoare la: existenta, moarte, singuratate, destin si in general conditia umana. Drama este alcatuita din patru tablouri sub forma unui solilocviu.
In primul tablou Iona se afla in gura unui peste fara sa-si dea seama. Iona nu constientizeaza pericolul, este omul care nu vede ansamblul, este intotdeauna prins de to ce este aproape de el. Este concentrat asadar asupra sinelui.
Fiecare om trebui sa fie preocupat de „cercul” sau (influenta existentialimului).
Iona isi exprima lipsa de noroc. Conditia sa este degradata, poate in cel mai bun caz, sa fie un pescar de nori, un pescar de iluzii. Acvariul pe care il poarta cu el este un simbol al pierderii capacitatii originare. Acvariul este o copie a realitatii, a elementului originar.
Personajul mediteaza asupra finitului si infinitului (moartea). Viseaza la schimbare si asteapta norocul , sansa de a reveni la conditia umana, si-a pierdut toate capacitatile cu care trebuia sa se nasca.
Iona se afla in permanenta intr-un cerc „acvariul”, „burta in alta burta” reflecta conditia umana din care nu poate iesi.
„apa este plina de nade, tot felul de nade frumos colorate”= tentatiile vietii.
„visul nostru cel mare este sa inghitim cea mai mare nada”- visul omului de a castiga cel mai mare loz.
Omul este intr-o permanenta lupta pe care nu ajunge nici macar sa o termine pentru ca „se termina apa”.
Drumul lui Iona reprezinta un drum al cunoasterii, al initierii. Parcursul sau nu este unul orizontal catre ceilalti ci vertical catre sine. Recuperarea experientei primordiale si adevarata intelegere a conditiei umane se realizeaza prin anamneza (amintirea unor experiente si a propriei conditii chiar dinainte de existenta pamanteana).
Labirintul are alta ordine temporala si spatiala „mi se pare mie sau e tarziu?”. Principalele capcane ale labiritului sunt singuratatea si lipsa de sens. Iona constata ca este o fiinta limitata ontologic, iar limitele impuse de spatiul inchis in care se afla, obliga la autocompletare.
Iona constata pierderea legaturii dintre lucruri si sensul acestora. Este vorba de acel absurd ce consta in „divortul dintre om si viata sa, dintre actor si decorul sau” (Camus).
Diferit de teatrul absurd al lui Eugen Ionescu, Iona isi gaseste consolarea prin limbaj. Limbajul este un modus vivendi, este o maniera de recuperare a umanitatii pierdute.
„Ce pustietate, as vrea sa treaca si Dumnezeu pe aici”
Iona este un detinut al sortii care primeste mancare la ore fixe. Copiii nenascuti, gemenii sugereaza dualitatea fiintei umane si implicit cautarea sinelui pentru implinire. Ceilalti doi pescari din burta pestelui sunt niste mesageri ai mortii si poarta cate o barna in spinare: acestia nu vorbesc, accentueaza singuratatea omului printre oameni.
Banca de lemn reprezinta punctul de stabilitate la care omul viseaza. Mama la care se gandesc toti oamenii o data in viata, reprezinta principiul feminin din care i-a nastere Universul. Scrisoarea reprezinta un strigat de ajutor, de a lua contact cu ceilalti, dar este un act la fel de absurd. Universul este un ou clocit si rasclocit (increatul este redus la o conditie mizera, totul este absurd).
Omul nu trebuie sa fie in permanenta cautare a feircirii, nu trebuie sa-si faca din asta un tel pentru ca se termina apa foarte repede. Fericirea vine singura ca un fapt natural, nu atunci cand este asteptata.
Drama = specie a genului dramatic ce exprima complexitatea vietii reale. Cel mai important este conflictul complex al personajului cu situatii tragice in care eroii au un destin nefericit.
Trasaturi ale dramei: amestec de tragic si comic; personajul este complex si imbina trasaturi pozitive si negative; conflictul este atat intern cat si extern; deznodamantul este mai apropiat de cel al tragediei.
Iona este o drama existentialista. Iona deschide o directie a mediatiei filozofice asupra omului si a vietii lui. Piesa reflecta innoirea formei dramatice si o schimbare de continut.
Iona: mitul biblic; este preluat doar numele si motivul pesterii; timpul se dilata de la 3 zile la o viata; Iona nu este un profet, cauta o cale de scapare. Influente: mitul lui Sisif, Moby-Dick, Vechiul Testament, Hemingway „Batranul si marea”, mitul lui Don Quijote.
Iona se incadreaza in teatrul metaforic, foloseste tehnica ambiguitatii. Moartea din final nu este vazuta intr-o maniera tragica, aceasta constand mai mult in intrarea in labirint. Conflictul traditional lipseste, nu exista momente ale subiectului. Iona exprima strigatul tragic al individului insingurat care face eforturi disperate spre a se regasi. Iona este o parabola (povestire ce incifreaza o morala).
Titlul: preluat din Biblie. Particula „io” ( forma populara a lui „eu”) care se aude in ecou „Iona sunt eu”. „na” poate fi echivalent cu „ea”. Iona se traduce prin porumbel- aduce vesti.
Singuratatea omului este absurda, limbajul il mai salveaza uneori.
In finalul tabloului unu, identificam motivul vanatorului devenit vanat.
In tabloul doi pescarul vorbeste mult, aceasta fiind singura modalitate de supravietuire. In acest tablou incepe procesul cunoasterii, desi se afla in intuneric (cunoasterea interioara nu necesita lumina). Secveta are valoarea unui dialog socratic.
Enumerarea lucrurilor ce se pastreaza in mintea personajului reflecta banalul ( papuci, cuier, salcam)- puncte de sprijin afectiv, de care Iona se prinde cu mana dreapta. Lumina care se aprinde in intuneric, in pantecul primului peste- simbol al cunoasterii, sugereaza o aventura de ordin spiritual.
In tabloul doi, Iona face reflectii despre proces, psihologia generatiilor (Chitul: o fi tanar, fara experienta).
Tabloul al patrulea: comparatia „Sunt ca un Dumnezeu care nu mai poate invia” reflecta esecul pe care il resimte Iona. Acesta a depasit toate obstacolele, a trecut cele 3 probe, insa plaja „cu un sir nesfarsit de burti” il claustreaza, il limiteaza. Oamenii au nevoie de un semn, dar nicio minune nu ii schimba („merg sa moara linistiti la casele lor”). Este sugerata ideea vietii ca limita „Problema e daca mai reusesti sa iesi din ceva odata ce te-ai nascut”.
Universul este in permanenta miscare, schimbare, iar omul se misca odata cu el; nu stie cand sa se opreasca; miscarea, evolutia inseamna indepartare de sine.
„Ia incearca acum sa prezici trecutul” – este din nou sugerata anamneza ca solutie a regasirii sinelui, a implinirii, a linistei.
„Cum se numea dracia aceea frumoasa si minunata si nenorocita si caraghioasa formata de ani pe care am trait-o ei”- reflecta momentul cand intervine uitarea lumii concrete, materiale si apropierea de sine. Iona este omul in general. Singuratatea suprema este negarea sinelui „De data aceasta te iau cu mine... e greu sa fi singur”. Iona isi asuma conditia, ajunge la implinire.
„Gata Iona, razbim noi cumva la lumina”- eliberarea sufletului, gestul repetat al spintecarii semnifica drumul spre el insusi. Replica finala este deschisa mai multor interpretari: reprezinta efortul de a iesi din ultimul cerc, sau asumarea conditiei si luarea in stapanire a propriului destin.
Stil si limbaj
Iona este o parabola scrisa sub forma unui monolog dramatic (solilocviu); limbajul este aparent comun intr-o formula liric-ironica; pe alocuri Iona este inocent si copilaros fapt ce incalca conventia dramatica a personajului tragic.
Trasaturi neomoderniste in Iona: ludicul, ironia, se adreseaza mai ales intelectului, ermetism, imagini inedite, ambiguitate, final deschis multiplelor interpretari.
Eugen Simion: absurdul in Iona este calculat si consta in imbinarea tragicului, a sublimului si grotescului cu ludicul, ironia.
