Titlul : Flori = frumos;
mucigai - urat => oximoron care reflecta estetica uratului.
Poezia deschide volumul cu acelasi nume= arta poetica ( pentru toata estetica uratului). Volumul este intitulat dupa volumul „Florile raului” al lui Baudelaire.
Transformarea uratului in frumos. Creatorul cauta frumosul din urat, eul liric nu concepe uratul si frumosul ca doua categorii estetice total diferite.
Inca din secventa initiala (primul vers) a poeziei, cititorul este avertizat ca poezia va impresiona (soca) prin imaginile si sonoritatile create (asadar cititorul nu trebuie sa se astepte la o poezie melodioasa). De asemenea „Am scris cu unghia pe tencuiala” sugereaza actul creatiei ce presupune sacrificiu si este un drum anevoios.
Actul creatiei este individual. Flori de mucigai interpretat ca o metafora a stihurilor\artei. Pronumele din primul vers face trimitere la stihuri, la opera. Titlul poate fi interpretat de asemenea ca o metafora a operei argheziene ce reflecta estetica uratului.
Unghia sugereaza asadar dificultatea creatiei, sacrifiul artistului, faptul ca arta reprezinta o parte a fiecarui artist.
Absolut toate imaginile fac trimitere la conturarea ideii poetice => dificultatea de a crea, caznele (greutatile) de a crea, conditia de damnat a poetului in singuratate, pe intuneric, cu unghia.
Taurul, leul si vulturul sunt animale simbolice asociate evanghelistilor Luca, Marcu si Ioan. „Puterile neajutate” sugereaza instrainarea de Dumnezeu.
Conform dictionarului de simboluri, floarea reprezinta un simbol al principiului pasiv; caliciul florii este un receptacul al divinitatii. De asemenea „hranindu-se” din apa si pamant, aceasta se apropie de elemntele primordiale.
Eul liric se simte privat de inspiratia divina. „Firida goala”, „pe intuneric in singuratate” explica starea de claustrare impusa a eului liric. In ciuda conditiilor vitrege, creatorul reuseste sa se exprime prin arta. Unghia ca instrument al scrisului, sugereaza sacrificiul eului creator. In fiecare opera creatorul lasa ceva din propriul eu „mi s-a tocit unghia ingereasca”.
Determinantul „ingereasca” sugereaza partea divina inglobata in opera de arta.
Anafora enumerativa
Enumeratia „stihuri fara an, stihuri de groapa, de sete de apa si de foame de scrum” transfera atribute negative versurilor (stihurilor). Sunt fara limita temorala „fara an”- indice temporal, „de groapa” – indice spatial =>stihurile sunt scrise intr-un spatiu neprielnic, „de apa”- efect al privarii de viata, de Dumnezeu (apa ca element primordial), „de foame de scrum”- efect al degradarii conditiei umane.
Versurile sunt thanatice. Ultimele versuri ale primei secvente lirice indica indepartarea de Dumnezeu. Chiar daca divinitatea ii ofera semne acesta nu mai are capacitatea de a le recunoaste. Procedeul aesta de autodefinire prin negatie, presupune o negativizare a indetitatii (nemultumirea cu propria conditie umana).
Inceputul celei de a doua strofe mercheaza o narativizare a discursului liric.
Primul vers reflecta spatiul exterior care se afla in concordanta cu starile eului liric si prima parte a primei secvente (interior si exterior) se afla in concordanta, sugerata de folosirea celorlalti termeni: „pe intuneric”, „era intuneric”. Intunericului din celula ii corespund tenebrele exterioare.
Senzatia rece din cadrul exterior data de ploaie in simetrie cu „tencuiala, firida goala”. „departe” – instrainare, indepartarea eului liric ( asa cum se simte indepartat de divinitate).
Si a doua strofa continua sa exprime suferinta eului creator, sacrificiul creatiei. „ghiara neputincioasa sa se stranga” exprima greutatea de a crea si sugereaza de asemenea conditia primitiva a creatorului (imaginea vizuala reflectand estetica uratului). Stanga este asociata cu demonicul, asadar arta fiind rezultatul imbinarii bine-rau, diavol-divinitate, sacru-profan.
Metonimia = procedeu de inlocuire a unui obiect cu altul pe baza unei relatii logice stabile intre acestea. Exemplu: Am mancat o farfurie intreaga. M-am spalat pe fata.
Mana stanga sugereaza un nou tip de scriere diferita la nivel prozodic, al limbajului si ideilor poetice.
Nu are ritm stabil.
Poezia argheziana „Flori de mucigai” evidentieaza la nivel prozodic atat elemente ale sferei regionale „Stihuri” cat si elemente arhaice „firida”.
Din punct de vedere al structurii, poezia cuprinde doua secvente, care sublinieaza cadrul interior si exterior, acestea aflandu-se in concordanta. Prezinta rima imperecheata si masura inegala.
