ION BARBU ,
Desi contemporan cu Blaga si Arghezi poeziile lui Ion Barbu sunt mai apropiate de conceptia unor poeti precum Mallarme, Valery sau de „cantecele de lume” ale lui Anton Pann.
Tudor Vianu distinge 3 etape ale liricii barbiene:
1. Etapa parnasiana
Parnasianismul este in curent literar ce cultiva poezia impersonala, obiectiva.
Poezii: „Lava”, „Muntii”, „Copacul”, „Panteism”- au in centru de obicei un obiect anticipat de titlu.
2. Etapa baladeasca\ orientala
Poeziile sunt mai apropiate de balade, orient amprentat de idei filozofice.
Poezii: „Domnisoara Hus”, „Dupa melci”, „Nastratin Hogea la Isarlȃk”, „Riga Crypto si Lapona Enigel”.
3. Etapa ermetica
Poezii: „Din ceas dedus...”, „Dioptrie”, „Ritmuri pentru nuntile necesare”.
Limbajul este unul incifrat, accesibil doar initiatilor. Sunt folosite simboluri abstracte, structuri eliptice, uneori cuvinte inventate.
Cu Ion Barbu se inaugureaza in literatura romana, ermetismul sau dupa unii critici literari, poezia pura.
Ermetisul – presupune folosirea unui limbaj incifrat, esentializat, fara detalii. Expresia artistica devine dificila, greu accesibila din cauza simbolurilor abstracte.
Limbajul lirismului sau este purificat, purificare ce apare ca rezultat al unor „arderi puternice” pentru a se ajunge la limbajul de esenta.
Volumul „Joc secund” apare in 1930.
In conceptia lui Barbu exista o lume a esentelor. Realitate este o copie a acestei lumi (jocul prim). Poezia reflecta realitatea, este o copie a copiei (asadar jocul secund).
Arta, spunea Platon, este o copie a realitatii, realitatea insasi fiind o copie a esentelor (asadar arta este o imitatie a imitatiei). Aceasta este si conceptia pe care Barbu si-o insuseste cand isi propune sa evoce o lume reflectata in oglinda. Dar pe cand pentru Platon arta inseamna o indepartare de realitatea ideala, pentru Barbu arta implica o apropiere de aceasta, este „un zbor invers” – accesibil doar celor initiati.
Arta este asadar intrarea intr-o suprarealitate ideala apropiata de esente. Punctul simetric al Zenitului (Nadirul ascuns privirii) este accesibil prin gandire si calcul matematic, locul in care se situeaza constiinta poetului este un cantec misterios, un plan secund al absolutului.
„Din ceas dedus...”= ceas- iesirea din timp
Mitul oglinzii- oglinda inseamna purificare, iesirea din contingent in lumea esentelor pure. Asadar inca din primul vers expresia artistica este plasata in atemporal. Actul poetic este restrans la o lume purificata pana la a nu mai oglindi decat figura spiritului nostru. De aceea critica literara considera poezia lui Barbu un act de narcisism pur.
Poezia este un joc secund, o imitatie a lumii ideale, o rasfrangere in sine a esentelor. Poezia este un act exclusiv intelectual in conceptia lui Barbu („Petru mine poezia este o prelungire a geometriei”).
Mitul nuntii (in special in poezia „Ritmuri pentru nuntile necesare”).
Nunta: reprezinta comuniunea omului cu misterul existential.
Cunoasterea poate avea loc pe 3 cai: eros, ratiune, contemplatie poetica= simbolizata printr-o nunta.
Eros- Venera, ratiune- Mercur, contemplatia poetica- Soarele.
Soarele reprezinta tinta poetului (asociat cu galbenul) apropierea de esenta.
Joc- combinatia fanteziei libera de orice tendinta practica: un joc desfasurat intr-o zona a esentelor ideale. Cum ideea nu este reprezentabila Barbu o prezinta prin rasfrangerea ei in oglinda. Rasfrangerea zenitului alcatuieste Nadirul. Zenitul= esenta; Nadirul= arta. Cantecul harfei reprezinta arta pura. Barbu face uz de un fast al abstractiei.
Influentat de Nietzsche, pentru Ion Barbu arta trebuie sa serveasca doar siesi, sa descrie maretia naturii, sa nu integreze in ea omul, fiinta obscura in raport cu intregul, sau daca acest lucru se produce, trebuie vizat omul primordial, arhetipul nemuritor si perfect in cunoasterea sa deplina, paradisiaca. In fata acestei imagini de inceput de lume, pana si ingerii se extaziaza pentru ca ea reprezinta creatia absoluta, destinata incantarii simturilor, trairii nelimitate.
Viata trebuie sa se purifice sa se debaraseze de nulitati, astfel ca arta sa fie apanajul celor putini si alesi capabili sa o inteleaga si sa o celebreze.
Arta este o imbinare intre apolinic si dionisiac (apolinic reflecta lumea ca iluzie, ca aparenta, iar dionisiacul este reprezentat de muzica).
Eul liric nu mai are in acesata lume un loc privilegiat. Lumea ca joc, iar omul ca moment al acestui joc.
DIN CEAS DEDUS...
Titlu: nu are titlu. Unii il considera ca fiind reluat dupa primul vers, iar altii il numesc „Joc secund” dupa volum.
Expresia artistica situata in atemporal, inca din inceput (dedus- scos). Ceas- reprezinta realitatea, iar poezia presupune iesirea din realitate.
Tema: poezia este o arta. Reflecta conceptia lui Barbu despre creatie.
„Calme creste” – metafora a poeziei situata in apropierea lumii esentelor si astfel deasupra realitatii. Acesta lume ideala se rasfrange in sine ca intr-o oglinda, idee reflectata de conceptia barbiana „o lume purificata pana la a nu mai oglindi decat figura spiritului nostru”.
Mitul oglinzii in concordanta cu motivul apei, creatia capata asadar valori narcisiste, iar poezia devine gradul cel mai inalt de intelectualizare. Este un produs exclusiv al mintii.
