Caracterizare generala
Definitia este operatia logica prin intermediul careia se precizeaza insusirile caracteristice unui obiect in scopul de a-l diferentia de restul celorlalte obiecte.
Structura definitiei:
a.Definitul sau „definiendum” este acea parte a definitiei despre care se vorbeste sau care este definita.
b.Definitorul sau „definiens” este acea parte a definitie care vorbeste sau defineste definitul.
c.Relatia de definire notata „=df” - exprimata prin sintagma „este, inseamna, desemneaza” se defineste prin notatia A=df B, unde A- definitul, df- relatia de definire, B- definitor.
Corectitudinea in definire
Corectitudinea definitiei depinde de resprectarea urmatoarelor reguli:
1.Regula adaptarii definitorului la definit – adica definitorul trebuie sa corespunda definitului si numai lui (sa exprime numai insusirile sale esentiale).
In cazul nerespectarii acestei reguli apar urmatoarele erori:
a.Definitia este prea larga – adica definitorul exprima mult mai multe insusiri decat cele caracteristice definitului.
b.Definitia este prea ingusta – definitorul exprima prea putine insusiri caracteristice astfel ca definitul nu poate fi considerat distinct.
2.Regula necircularitatii – adica definitorul nu are voie sa se sprijine neconditionat pe definit (adica sa-l contina pe acesta).
3.Regula afirmarii – adica definitorul trebuie sa spuna ce este acesta (nu are voie sa contina negatii).
4.Regula claritatii si a preciziei – adica definitorul nu trebuie sa contina un limbaj prolix, metaforic sau obscur.
5.Regula consistentei – care afirma ca informatiile oferite de definitor nu trebuie sa intre in raport de contradictie cu alte definitii care vizeaza acelasi domeniu.
Tipuri de definitie
In functie de valoarea gnoseologica (gr. gnosys= adevar; logos = stiinta).
a.Definitii stiintifice – adica acele definitii care au o valoare intrinseca evidentiind insusiri esentiale.
b.Definitii nestiintifice – care au o valoare extrinseca evidentiind insusiri accidentale.
Dupa modalitatea de exprimare
a.Definitii explicite – prin care se indica in mod direct intelesul notiunii.
b.Definitii implicite – prin care se indica indirect intelesul notiunii ( prin apelul la relatiile pe care notiunea resprectiva le are ca sens cu altele).
Dupa obiectul definitiei
a. Definitii reale – adica obiectul notiunii in cauza este chiar o notiune (facandu-se referire la insusirile acestea sau la relatia ei).
b. Definitii nominale al caror obiect il reprezinta un nume al unui termen (adica o expresie lingvistica).
Definitiile nominale se subipart in:
1. Lexicale sau explicative – prin care se precizeaza toate intelesurile pe care le poate avea un termen intr-o limba.
2. Stipulative – care confera un inteles nou unui termen, deja utilizat intr-o limba sau introduc cuvinte noi pentru a desemna noi situatii.
Definitii stipulative apar in urmatoarele situatii:
Dupa procedura de definire
a.Definitii prin gen proxim si diferenta specifica (proxim-proximus = apropiere).
Conditii de respectare pentru gen proxim si diferente specifice: genul sa fie proxim (adica imediat supraordonat genului in discutie); diferenta specifica sa fie o trasatura care sa permita diferentierea facila intre obiectele unuia si aceluiasi gen.
b.Definitii operationale – prin care se exprima felul in care definitul trebuie sa respecte anumite operatii astfel incat sa ajunga ceea ce este (fiind implicita actiunea umana).
c.Definitii genetice sau constructive – prin care se exprima maniera naturala prin care definitul a ajuns sa fie ceea ce este.
d.Definitii prin enumerare – prin care se exprima in mod cronologic sau aleatoriu (intamplator) trasaturile unei notiuni. Enumerarea poate fi de doua feluri : partiala/totala.
e.Definitii ostensive ( lat. Ostensa – arata) – prin intermediul carora doar se indica obiectul definitiei.
