Datorita influentei anglo-saxone, argumentarea se confrunta cu obiectul sau, adica cu rationamentul.
Rationamentul reprezinta operatia logica prin intermediul caruia in baza anumitor proporzitii denumite premise este intemeiata o alta propozitie denumita concluzie.
Termenul de argumentare poate fi inteles in mai multe feluri printre care:
Pe de-o parte ca argumentare obiectiva sub forma demostratiei, iar pe de alta parte ca forma a persuasiunii.
In domeniul stiintific avem de-a face tot cu cele 2 forme amintite mai sus dar interpretate intr-o maniera diferita: cazuistic sau spontan.
Argumentarea inteleasa ca relatie intre doua persoane dintre care una argumenteaza = locutor, iar cealalata asculta = interlocutor.
Structura argumentarii:
1.Teza (concluzia) adica acea propozitie care poate fi acceptata sau respinsa in baza judecarii temeiurilor sale.
2.Temeiurile sau premisele – acele propozitii care fundamenteaza teza.
3. Tehnicile de argumentare adica operatiile folosite pentru a intemeia o teza.
4.Finalitatea argumentarii adica masura in care auditotiul a fost convins de argumentarea propriu-zisa.
Intr-o argumentare exista 2 tipuri de indicatori:
a. De premise (deoarece, pentru ca, fiindca etc.)
b. De concluzie ( in concluzie, prin urmare, in consecinta).
